Asa-i in… fotbal

Despre Romania s-au scris milioane de cuvinte varsandu-se hectolitri de lacrimi. Am fost orice de la tara cu cea mai frumoasa crestere economica pana la “saracia” Europei. Suntem tigani, hoti si curve. In acelasi timp, prin vest, in niste companii mari, se vorbeste romaneste mai mult decat limba nationala a tarii respective. Am dat si continuam sa dam lumii asteia medici extraordinari, ingineri vizionari, IT-isti fenomenali dar si printre cele mai tari curve si cei mai fiorosi interlopi (de i-au speriat si pe albanezi)… Aruncati cu pietre daca vreti, dar ultimele doua categorii de oameni sunt o realitate si doar acceptand-o putem vedea imaginea de ansamblu.

Am avut norocul/ghinionul sa cunosc o multime de oameni. Si cred cu tarie ca orice adjectiv as cauta in DEX, oricat de rar folosit sau greu de pronuntat ar fi, sigur exista un roman cu atributul ala. Totodata cred ca sunt atat de multi romani pentru care nu s-au inventat adjective. Iar asta e un lucru minunat. Dincolo de diversitatea etnica, culturala, religioasa, suntem un popor cu personalitate in toate formele de tulburare ale ei 🙂 …

Doua reprize.

Sunt constantean si am tinut dintotdeauna cu Farul. Am chiulit de la ore in liceu pentru meciuri. Am facut cateva bronsite dupa cate 90 de minute de tipat in frig si ploaie. Toate piereau in fata satisfactiei de a le arata suporterilor Craiovei degetul mijlociu dupa ce-si luau 5 “boabe” pe Farul. Acum Farul nu mai e. Insolventa-tătă, dar fara gluma-tătă. Niste oameni destoinici au infiintat in schimb SSC Farul, echipa care e pe primul loc in liga a 4-a. Povestea deci continua, incet dar sigur.

Si uite asa-mi vine in minte razboiul daco-roman. Istoria consemneaza doua razboaie, dar eu cred ca a fost un razboi in doua reprize, ca la fotbal, cam asa:

Noi eram un fel campioni la noi in sat. Il avusesem pe nea Mircea antrenor (vezi Burebista), pentru ca apoi sa vina nea Puiu sa creeze “generatia de aur” (varu’ Decebal, mare om). Spargeam avioane, pana cand a venit nationala Italiei sa jucam un “amical”. Am incercat sa le explicam ca la noi in sat ii batem oricum, ei au insistat sa joace si intr-un final ne-au dat 6-0 la pauza. In schimb, baiat de treaba, domnul Arrigo Sacchi (Traian, pentru istorici), ne-a propus sa recunoastem ca ei sunt mai buni si sa ne linistim. A mai cerut el niste femei, lor le placea Italia oricum (aviz amatoarelor, au fost altele inaintea voastra), deci nu era mare lucru. Mai mult, ar fi urmat sa declare in presa ca ne-au batut doar cu 3-0 (un fel de scor de neprezentare). Nea Puiu a cerut cateva minute de gandire. Ceva s-a-ntamplat la vestiare, ca-n loc sa iasa cu tricourile pe post de fulare, ai nostri au iesit cu echipamentul de lupta (povestea spune ca era unul care le tot spunea sa dea la poarta, au/n-au minge), pregatiti sa intoarca rezultatul… Ce n-au stiut ai nostri e ca nationala Italiei jucase cu echipa a II-a in prima repriza. Si uite asa, in minutul (anul) 106, scorul era cel putin 20-0 pentru Italia iar de frumos ce era meciul, arbitrului nu-i venea sa fluiere.

Cu doza de bere in stanga, cu dreapta pe gard si fularul dupa gat. Cu ochii in lacrimi si ragusit, la 20-0 pentru Italia, in ultimul minut al meciului. Un dac. “Da-i in piz*a ma-sii de broscari. II batem in retur!!! Pi*a-m-as pe Colosseumu’ lor, ii dam foc!!! Mai are Deceneu petarde d-alea bune, de la meciu’ cu saxonii…”

O mie noua sute de ani mai tarziu.

De la meciul ala au trecut 1900 de ani. 1900 de ani in care am jucat mult timp doar in turneele de calificare. Nu prindeam turneele finale, neam… Ba n-aveam jucatori, ba n-aveam antrenor… la un moment dat nici teren pe care sa jucam nu prea mai aveam (il luasera niste unguri sa joace miuta). Au fost intr-adevar si perioade cand ne mai calificam si la turneele finale dar tot n-ajungeam in fazele eliminatorii. Eram totusi multumiti ca jucam trei meciuri in grupe iar la egal era sarbatoare nationala.

Insa un lucru nu s-a schimbat niciodata. Suporterul dac. Fularul lui. Pumnul strans pe gard. Optimismul debordant. Increderea oarba. Dragostea nemarginita. Determinarea.

Sa-ti iei bataie 1900 de ani si inca sa ai puterea sa schitezi un zambet printre lacrimi… Sa strangi pumnul si sa continui sa mergi pe drumul tau, indiferent de context… Asta inseama sa fii suporter adevarat…

Nu abandonati tara asta. Nu va bagati fularele-n dulap. E nevoie de noi toti aici. Mai avem putin pana in grupe. Iar de-acolo, drumul spre finala va fi usor. Pentru ca dupa 1900 de ani, dupa sute de meciuri pierdute, e vremea sa-i oferim suporterului dac lacrimi de bucurie…

Share This:

Sending
User Review
4.86 (7 votes)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *