Balerini fara balerine

Ne plangem cu totii, barbati si femei deopotriva, ca asistam la “pizdificarea” barbatului, fenomen din ce in ce mai vizibil pe zi ce trece. Au ajuns femeile sa-si ascunda epilatoarele si cremele prin masini si debarale, de frica colegilor de pat devoratori. Ajung ciufulite la serviciu pentru ca au consumat tampitii tot fixativul…

Totusi, prea putini barbati si spre deloc femei vorbesc sau accepta ca in timpul in care barbatii se “pizdifica”, asistam la un fenomen similiar in cazul femeilor, denumit generic prin analogie, “pulificare”. 🙂

Iar cel mai de seama reprezentant al fenomenului, la ani lumina de verisorii lui mai mici (blugii boyfriend, ceasurile de mana supradimensionate, sprancenele ‘Albulescu style’ si injuraturile din trafic) este nimeni altul decat omniprezentul balerin. Si nu, nu e unul din baietii aia simpatici de la “Oleg Danovski”…

E modelul ala de incaltaminte venit parca dintr-o galaxie populata de fiinte asexuate. Incaltamintea care face asfaltul sa lacrimeze. Este cel mai mare rau care s-a abatut asupra unei jumatati din omenire (mai putin de jumatate, ca sunteti mai multe ca noi 🙂 ). Apocalipsa feminitatii, asa cum o stim…

In primul rand simpla denumire a obiectului este total nepotrivita. Este de neconceput ca acest cuvant sa insemne pe de-o parte “persoana care practica baletul” si in acelasi timp “incaltaminte femeiasca usoara si plata, asemanatoare pantofilor de dans” (n.r. NU pantofi de dans) (definitii din ‘sfantul’ dexonline). Asocierea dintre gratie, fluenta, munca, arta si apocalisa e peste puterea mea de intelegere.

Fara doar si poate, acesti balerini exista de foarte multa vreme. La mine in cartier le spuneam (si cred ca inca li se mai spune) cipici. Exact, aia pe care si i-a pierdut elefantul Cici (n-am copii, dar sunt unchi de meserie si deci familiarizat cu playlist-uri infantile). Cipic, acel obiect cu care se incaltau babele artrozice cand coborau sa ia paine sau chiar si tu, adolescenta, cand ieseai vara la un “lapte gros” in cartier, cu baietii.

Cipicii astia au ajuns acum la nivelul la care sunt numiti balerini si mai mult, utilizati cu toate ocaziile posibile de la sarcina la nunta, de la munca la plaja, de la inmormantare la gratar. Au surclasat orice alt model de incaltaminte si si-au castigat fane din toate categoriile de varsta.

Ce e inconstestabil, totusi, e comoditatea pe care ti-o ofera, ca femeie, balerinii astia. Libertatea de miscare, confortul piciorului, lejeritate… Dar in acelasi timp iti starpesc orice urma de gratie, de feminitate, de sexualitate pe care o ai.

Si cum nu toate femeile sunt la fel, daca esti un pic mai “baietoasa” de fel si te vad in cipici, sa nu te miri daca te voi saluta vreodata cu “Ce faci, coa..e?”. Si nici sa nu te superi, dar asta e senzatia pe care mi-o dai. Te vad mergand ca un baietel, cu labele picioarelor orientate spre exterior, parca esti la calcat fasolea. Nu-mi vine decat sa te invit la o bere sau sa te-ntreb daca ai o tigara…

Sotia mea, posesoare a unei perechi (sper ca doar una), le spune “moartea pasiunii”. Si e femeie, pe bune 🙂 . Perechea si-o tine la munca. Sta foarte mult in picioare la serviciu, in spatele unui birou. Din cand in cand si-i mai pune in picioare. Dar tot timpul pantofii sunt langa ei. Iar cand trebuie sa plece din spatele biroului, are un delay de 2 minute. Cat ii ia sa-si schimbe incaltarile… Asa intelege ea rostul balerinilor. Iar asta e unul din milioanele de motive pentru care o iubesc.

E greu sa fii femeie, sunt convins. E greu si sa fii barbat, sa stii… Intr-adevar, feluri diferite de greu. Dar de ce ai renunta la o parte din tine pentru niste cipici? Sunt atatea alternative… Ceva cu platforma inclinata, un toc decent, confortabil, nu neaparat stiletto…

O femeie pe tocuri e minunata. Indiferent de varsta. Indiferent de context. Are gratie, postura, noblete… Vad babe… BABE… BABE, cu sandale cu toc la plimbare cu sotii lor pe faleza. Le citesc mandria in ochi acelor barbati cardiaci, cu prostate neascultatoare. Iar daca babele alea inca pot…

Eu… nu-mi doresc decat ca peste 40 de ani sa ma intalnesc cu alti mosi hipertensivi si pisaciosi, sa ne asezam pe banci, sa ne scoatem ruletele si sa masuram tocurile pantofilor babelor noastre…

Share This:

Arunca niste stele

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *