Manele, tigani, incest si Gopo

Ca in fiecare zi din ultimii ani, imi beau cafeaua in fata laptopului, citind cele 2-3 publicatii online constantene, sa ma pun la punct cu accidentele, soferii beti si politicienii din urbe (pe alocuri o lansare de carte sau un viol)…

Si citesc azi, cu ochii inca intre-deschisi, ca “s-a dat manele la Gopo”… Buuuun, zic… Hai sa vad… Si am vazut prestatia, altfel mediocra, chiar si pentru o formatie care canta manele (nu de alta, dar unii dintre baietii aia chiar pot canta…). Dupa vizionarea momentului, evident, trec la reactii. Si ce reactii, ce lume oripilata, ce nenorocire s-a abatut asupra culturii romanesti… Cum si-au permis organizatorii sa aduca pe scena “sacra” a TNB niste tigani burtosi din care unu’ in maiou (sic!). O rusine pentru festival, o rusine pentru organizatori, o bataie de joc la adresa invitatilor…

Ce sa zic, m-au lasat rece, atat prestatia trupei lui Bursuc, cat si reactiile unora si altora… Si hai sa vedem de ce:

  • numarul a facut parte dintr-o poveste mai complexa si tema festivalului a fost oarecum ideea de incluziune a minoritatilor (vezi si filmul ala despre Ferentari).
  • in afara de Temisan (care e frumos si-atat), Monica Davidescu (care e sotia lu’ Temi) si Margineanu (betivu’ din Las Fierbinti) nu am auzit de ceilalti comentatori si asta pentru ca probabil nu sunt suficient de cult.
  • s-a mai dat manele la festivaluri de film in anii trecuti, chiar la TIFF si ghiciti ce? tot astia au cantat.

In alta ordine de idei, Gopo de anul asta a promovat incultura si toate nenorocirile posibilie. Pai bine ma, amarilor, da’ Ilegitim ce promoveaza? Stiti Ilegitim? E filmul ala la care tot voi ati aplaudat la Gopo prin 2017 si care a avut vreo 6 nominalizari… E filmul ala despre doi frati (un el si o ea) dintr-o familie de intelectuali (tatal lor e medic) care se iubesc mai mult decat ar fi normal, fac sex si ea ramane gravida. Si ghici ce? Traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Da? V-ati adus aminte? Adica manelele sunt mai rele ca incestul?

Mai stiti anul trecut marea intalnire a coalitiei pentru familie pe aceeasi scena “sacra” de la TNB? Unde ati fost anul trecut, mai intelectualilor, cand o masa de oameni infierau opinia publica de pe aceeasi scena si aruncau cu venin in toti cei care sunt diferiti (multi dintre ei chiar fara voia lor). Unde erati? De ce nu ati venit acolo, pe scena sa le explicati ca oamenii au dreptul la viata si la un trai decent, indiferent de orientarea sexuala sau religie? Deci manelele sunt mai rele ca discriminarea?

Randurile astea nu-s vreun manifest in favoarea manelelor. Randurile astea sunt despre ipocrizie si prioritati gresite… Nu din cauza manelistilor sau a ciutanilor de la 5gang tara asta este pe ultimul loc din UE la carti citite dar pe primul loc la batut neveste. Nu din cauza lor tara asta e pe ultimul loc din UE la pasta de dinti consumata anual, dar pe primul loc la wc-uri in curte.

Cu toti muncim cum stim si cum putem. Bine sau rau… Manelistii canta. Bine sau prost. II asculti sau nu. La fel ca voi, actorii.. Voi jucati, bine sau rau. In filme bune sau rele. Daca-s rele, spuneti ca-s nisate si underground si plm… Daca jucati rau, dati vina pe pretul benzinei sau pe vremea de afara… Hai sa va zic ceva, ceilalti nici macar nu-si cauta scuze… “asa a iesit in seara asta, boss.. las’ ca maine o sa fie mai bine”… Puteati sa iesiti din sala si sa spuneti ca nu v-a placut momentul si punct. Dar nu fiti ipocriti.

Poate ca baietii astia nu fac cel mai cult lucru din tara asta, dar nu mai aruncati cu cacat in niste oameni care muncesc (asa cum stiu si pot ei) in timp ce cu aceleasi palme apludati o scena in care doi frati fac sex si o considerati arta…

Ipocrizia e problema noastra. Nu tiganii, homosexualii, manelele sau trap-ul juvenil…

Share This:

Sending
User Review
4.8 (5 votes)

1 thought on “Manele, tigani, incest si Gopo”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *