De ce n-am plecat?

… nu ca ar interesa pe cineva…

Am inceput sa scriu treaba asta in Ianuarie 2019. Si m-am convins ca trebuie s-o termin in august. Opt luni mai tarziu. De parca as scrie cine stie ce opera. Iar azi i-am readus aminte de ea si incerc s-o termin (Nota: pe fundal canta Ola CreOla! 😀 ).

Ma-ntreaba cate cineva, din cand in cand, de ce n-am plecat. De ce n-am plecat in 2007 cand “s-a dat drumu’ la plecat”, de ce n-am plecat in 2011 cand incepea sa infloreasca Anglia, de ce nu plec azi, cand Europa ofera o gramada de oportunitati.

Pai s-o luam pe rand. In 2007 am plecat pentru vreo 6 luni pe o nava. Callao Express. Acum o cheama ZHU CHENG XIN ZHOU, ca si-a schimbat proprietarii. Pielea pu*ii in parohie, cadet, 250$ pe luna, in principiu cheltuiti pe tigari, bere si magneti de frigider. Si m-am intors. Suparat, la fel de sarac, hotarat sa nu mai plec, cel putin pana in 2008, cand am plecat din nou 🙂 .

Am plecat si in 2011. Pe un drum interesant, care inca nu s-a terminat si care cu siguranta mai are sa-mi ofere o gramada de experiente misto. Ca prieteni mi-a dat, recunoastere mi-a asigurat si cu fiecare an care trece, modestia dispare parca si mai repede 🙂 .

Iar acum plec iar. Pe inca un drum. Incep un nou proiect, “de suflet”, pentru seri si weekend-uri. Am lucrat sase luni si am asteptat inca sase pentru treaba asta. Cu nopti nedormite si hartii si mailuri si telefoane. Dar lucrurile s-au asezat, in sfarsit.

Dar de ce nu plec pe bune? Pai de ce sa plec? Si unde?

In primul rand nu plec de-al dracu’. Ca nu dau eu satisfactie sistemului. Niciodata! In al doilea rand, nu plec pentru ca mi-am dovedit in repetate randuri ca se poate si aici, doar ca mai greu si mai lent. Apoi, nu plec pentru ca-mi sunt dragi oamenii.

Si m-am intors azi la draftul asta, tocmai pentru ca ieri am avut o experienta cum ar trebui sa o aiba toti, dar care din pacate e din ce in ce mai inaccesibila. Totul a inceput cu o toaleta de desfundat, un contor pasant de citit si niste calculatoare de configurat. Si toate repede, “ieri” 😀

Si uite-asa, dupa munca, dau bice celor 105 cai lesinati si batrani prin port, repede prin oras, sa o apuc pe tanti la pravalie, sa citesc contorul. Parchez pe Lapusneanu pe langa pizzeria cu nume de soarece, fug repede, tanti era deja plecata. Ma intorc dezamagit la masina. Si nu stiu cum se face, eram grabit, eram suparat, eram ud, veneau si astia tare de la semaforul de la ICIL, ca ies dintre masini mai “in scurt” si aud “POC!” in dreapta spate. Nu oglinda sarita, nu nimic. Opresc, ma dau jos, aripa putin infundata in bara unui Fiesta de-o seama cu Golful meu…

Si jur ca pentru o secunda m-am gandit sa-mi bag picioarele si sa-mi continui drumul spre magazinul de unde trebuia sa-mi iau rahatul ala de pompa de desfundat veceul. Da’ eu cred in karma si pana la urma de-aia platesc RCA. Si pun mana pe o coala A4, descriu succint evenimentul, las numele si numarul de telefon, bag frumos foaia intr-o folie, ca ploua, si i-o pun omului in parbriz.

Ma intorc la masina, dau sa plec si-l vad pe un baiat facandu-mi semne disperate. Cobor si merg spre el… Un baiat care lucreaza fix la pizzeria aia.

-“Ala cu aia mare m-a lovit, este?”

-“Nu, frate, eu te-am lovit! Ti-am lasat numarul in geam. Ma grabesc sa ajung intr-un loc, hai te rog sa ne auzim maine si-o rezolvam; iti platesc bara, daca vrei o faci pe RCA-ul meu, ia si numarul masinii si hai sa vorbim maine, te rog”

Acum, poate ca omu’ s-a gandit ca ramane fara masina o saptamana, poate ca m-a vazut determinat sa rezolvam problema, poate ca a apreciat hartia in geam, nu stiu de ce exact, dar a frecat putin coltul barei (era un pic zgariata), s-a uitat la mine si mi-a zis: “Da-o dracu’, ca n-are nimic. Las-o asa. Oameni suntem!”

Si asta-i inca un motiv pentru care nu plec. Nu pentru ca am facut eu mare economie la polita RCA pentru ca m-a “iertat” omul. Ci pentru ca inca mai avem o farama de omenie in noi. Si discernamant. Normal, daca loveam o masina de 100k euro, probabil ca proprietarul nu ar mai fi manifestat aceeasi intelegere 🙂 .

Peste tot aud cat de reci sunt oamenii pe-afara, iar noi inca stam la o bere cu vecinul in fata blocului. Doar pentru ca ne-am intalnit in parcare, dupa munca, si eu aveam niste bere pentru acasa.

Ne-apuca damblalele primavara, aprindem gratarele si nu le mai oprim pana la prima ninsoare. Ne trage curentul (inclusiv vara, pe RATC). Avem cotete, masini de piz*e, de cocalari, de bosorogi, de smecheri si de oameni normali. Stim ca toti prietenii nostri stiu ca-s fake-uri, dar totusi ne cumparam haine PP de pe “oleix”. Bagam benzina 98 in weekend la “lucoil” pentru ca are acelasi pret cu 95. Probabil e tot 95, da’ pe alta culoare. Spunem sarut-mana, da’ niciodata n-o pupam. Spalam fructele cu detergent special, da’ mancam porumb fiert pe plaja, cumparat de la tigani. Si mai sunt un milion de lucruri care se intampla doar aici.

Si uite-asa, am un milion de motive sa nu plec, pentru ca mi-ar fi dor de toate “romanismele” astea. Si nu-mi place sa-mi fie dor. Ca dorul doare. Si doare mai tare ca neajunsurile, ca saracia, ca frica, ca orgoliul… Dorul doare tare rau…

Share This:

Nu fii hater 🙂
Sending
User Review
5 (2 votes)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *